Așa după cum ne învață credința ortodoxă, viața omului nu se încheie cu moartea trupului, ci continuă într-o altă viață, după încetarea celei pământești. Biserica nu îi uită pe cei morți, de aceea a orânduit slujbe spre pomenirea veșnică a celor răposați și după înmormântarea acestora. Celor rămași în viață le rămâne datoria creștinească de a pomeni pe cei decedați, prin slujbe, cântări și rugăciuni, către Hristos, Dumnezeul nostru, pentru iertarea păcatelor și așezarea lor întru odihnă, acolo unde este lumina vieții. Doar prin mijlocirea la Dumnezeu pentru cei morți ne vom putea îngriji de sufletele acestora și după moartea trupească.
Prin prezenta, dorim șă venim spre ajutorul enoriașilor și credincioșilor parohiei noastre punând la dispoziție câteva informații despre slujbe ce se săvârșesc și despre cele ce sunt necesare spre săvârșirea acestora.
Este bine, ca înainte de săvârșirea pomenirii, a se lua legătură cu preotul, pentru stabilirea datei, orei și modului de organizare.
---------------------------------
Slujba săvârșită întru pomenirea celor decedați, după înmormântarea lor, se numește PARASTAS, care este numit uneori și Panihida mare.
Lucruri ce se aduc la săvârșirea parastasului sau spre pomenirea morților:
Din tradiție și ritualuri populare, lumânarea preotului este înfășurată într-un prosop, oferit spre amintirea celui pomenit.
Asemenea, în amintirea celor adormiți, după pomenirea morților, se face o milostenie, o pomană, pentru sufletul celui decedat, după puterea fiecăruia, concretizându-se printr-o agapă, pachete cu mâncare, alimente sau alte produse (binecuvântate de preot) și împărțirea acestora persoanelor care sunt de față, mai ales celor nevoiași.
Ca mulțumire, cei ce gustă din cele primite spun: «Dumnezeu să-l/-o ierte», iar la primirea pomenei se zice «Dumnezeu să primească». Se mai folosește și cuvântul «Bogdaproste», în unele zone ale țării, cuvântul provenind din limba slavă, reprezentând pe de o parte: «Dumnezeu să ierte» - pe cel răposat, iar după alt înțeles: «Să fie bine primit».
Termenele pentru pomenire sunt următoarele:
- 3 zile (Coincide cu ziua înmormântării; în cinstea Sfintei Treimi și amintirii Învierii celei de a treia zi a Domnului.)
- 9 zile (Pentru învrednicirea răposatului de părtășia celor 9 cete îngerești și în amintirea ceasului al 9-lea, când Domnul a făgăduit tâlharului de pe cruce Raiul.)
- 40 zile (sau 6 săptămâni: În amintirea înălțării la cer a Domnului.)
- 3 luni; 6 luni; 9 luni (În amintirea Sfintei Treimi.)
- la 1 an. (După pilda creștinilor primelor veacuri, care-și comemorau în fiecare an ziua morții sfinților și martirilor.)
- apoi din an în an până la 7 ani. (Întru amintirea celor șapte zile ale creației.)
- Pomenirea morților se poate face și în afara acestor termine, ori de câte ori avem posibilitate. Rugăciunea neîncetată este întotdeauna bine primită de către Domnul și Mântuitorul nostru.
Mai sunt și alte moduri de interpretare, dar noi ne oprim doar la acestea de natură teologică, simbolică.
Nu se fac parastase:
- în perioada dintre Nașterea Domnului și Bobotează (mai precis: de la Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului - 20 dec., până la Sf. Ioan Botezătorul - 07 ian.)
- la praznicele împărătești
- în Săptămâna Sfintelor Pătimiri și toată Săptămâna Luminată, adică: din Sâmbăta Floriilor (sâmbăta lui Lazăr) până la Duminica Tomii (inclusiv)
- de la lăsatul secului de carne (Duminica Înfricoșătoarei Judecăți) până la Sâmbăta a 2-a din Postul Mare.
- în Postul Mare nu se fac parastase în zilele de rând (luni până vineri înclusiv)
- în duminicile de peste an *
* Săvârșirea parastasului în zi de duminică, după Sfânta Liturghie, este admisă ca un pogorământ, pentru situațiile în care nu se poate săvârși în zi de sâmbătă.
- Acest lucru este binecunoscut în diasporă, deoarece posibilitățile de a sluji permanent într-o Biserică, de obicei închiriată (catolică sau evanghelică), sunt cu totul altele decât în România. Pe de altă parte, cei care trăiesc pe aceste meleaguri trebuie să se conforme condițiilor și programelor de viață de aici, neavând posibilitatea de a veni în zilele de sâmbătă la biserică.
(Extrase din Liturgica Specială, EIBMOR, București, 1980, pag. 493-504)
